Regulamentul oficial al concursului "Ma vinde pe mobile.ro"

I. Organizarea concursului

Organizatorul concursului este Mobile.International GmbH, cu sediul social în Marktplatz 1, D-14532 Europarc Dreilinden, Germania, înregistrată la Registrul Comerţului HRB Nr.18517P, Judecătoria Potsdam, reprezentată de Jacob Aqraou în calitate de administrator.

Concursul se desfăşoară pe site-ul „mobile.ro” si „mavindepemobile.ro”. „Mobile.ro” este o piaţă de vehicule pe Internet unde utilizatorii pot găsi maşini noi şi second-hand, precum şi motociclete, camioane, rulote, vehicule comerciale şi agricole. Serviciile companiei sunt destinate distribuitorilor de maşini profesionişti, precum şi clienţilor privaţi.

II. Regulile concursului

Participanţii la concurs vor încărca pe site-ul „mobile.ro” fotografii şi clip-uri video cu automobile pe care vor reprezenta grafic mesajul „Mă vinde pe mobile.ro”.

Fotografiile vor fi în format „.jpg”, fişierul având dimensiunea maximă de 2 MB.

Organizatorul concursului recomandă, în vederea realizării grafice a mesajului respectiv, folosirea unei cârpe fine şi umede aplicate pe stratul de praf al maşinii, astfel încât aceasta să nu fie afectată în nici un fel.

Imaginile in care sintagma "Ma vinde pe Mobile.ro" apare atasata ulterior momentului fotografierii masinii, precum si materialele incarcate care prezinta un grad ridicat de editare/prelucrare grafica nu vor fi luate in considerare pentru acordarea premiilor, neparticipand in concurs.

Participanţii la concurs vor putea reprezenta grafic mesajul respectiv atât pe automobilul proprietate personală, cât şi pe un automobil care se află în proprietatea unei terţe persoane.
Participanţilor la concurs li se aduce la cunoştinţă faptul că pentru eventualele prejudicii, rezultate în urma realizării grafice a mesajului respectiv, aduse automobilelor respective organizatorul concursului este exonerat de orice răspundere civilă, contravenţională sau penală. În continuare, organizatorul concursului este exonerat şi de orice răspundere civilă, contravenţională sau penală pentru conformitatea anunţurilor cu prevederile legale, în special în cazul în care fotografiile sau clip-urile video respective conţin mesaje cu caracter rasist, obscen, politic etc. Răspunderea aparţine, în cazurile sus-menţionate, exclusiv persoanei participante la concurs, în numele şi pe contul căreia se încarcă fotografia / clip-ul video respectiv.
De asemenea, organizatorul concursului îşi rezervă dreptul de a şterge acele fotografii şi clip-uri video care nu îndeplinesc în mod evident condiţiile de participare şi sunt de natură a vătăma drepturile şi interesele legitime ale terţelor persoane.

Participanţilor la concurs li se aduce la cunoştinţă faptul că toate cheltuielile de judecată, inclusiv orice taxe judiciare şi legale, ocazionate de intentarea de acţiuni în justiţie de către terţe persoane vătămate de faptele ilicite ale participanţilor, susceptibile de a vătăma drepturile şi interesele legitime ale acestor persoane, vor fi suportate de către participanţi.
Participarea la concurs este gratuită, nepercepându-se nici un fel de taxe sau alte prestaţii în bani.

Participarea la concurs este condiţionată de acceptarea regulilor prezentate mai sus.

III. Condiţii de participare

Pot participa la concurs cetăţenii români, persoane cu cetăţenia străină ori fără cetăţenie, dar cu domiciliul stabilit în România, indiferent de vârstă, cu excepţia angajaţilor S.C. METROMIND MEDIA S.R.L., precum şi ai rudelor de gradul I ale acestora, care se ocupă cu prelucrarea materialelor respective.

Participarea la concurs este condiţionată de acordul participanţilor pentru înregistrarea datelor având caracter personal în baza de date proprie a organizatorului şi a utilizării datelor respective ale participanţilor în scopul organizării concursului, precum şi în scopul promovării imaginii organizatorului concursului, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 677/2001 privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal. În acest sens a se vedea Nota de informare privind protecţia datelor cu caracter personal ataşată cererii de înscriere la concurs.

VI. Durata concursului

Concursul va începe la data de 03.11.2009 şi se desfăşoară pe o perioadă de o lună de zile. Data începerii concursului va fi anunţată şi pe site-ul mobile.ro si mavindepemobile.ro

V. Modul de selecţie al câştigătorilor

Organizatorul concursului oferă 52 de premii împărţite în două categorii,constând în sume de bani / bunuri în valoare aproximativa de 6000 RON, şi anume:
  • 1 premiu de popularitate in valoare de 250 Euro – premiul pentru cea mai populară fotografie, respectiv cel mai popular clip video şi
  • 1 premiu de perseverenţă in valoare de 500 Euro – premiul pentru cele mai multe materiale fotografice, respectiv cele mai multe clip-uri video încărcate pe site-ul organizatorului care conţin mesajul amintit mai sus.
  • 50 de genti impartite astfel:
    • Pentru categoria de popularitate – utilizatorii ce ocupa pozitiile 2-26 vor primi cate o geanta
    • Pentru categoria de perseverenta – utilizatorii ce ocupa pozitiile 2-26 vor primi cate o geanta

Pentru prima categorie de premii se va realiza o evaluare artistică a reprezentări grafice respective. În acest sens, vizitatorii site-ului vor putea acorda un punctaj de evaluare constituit din stele, cea mai bună fotografie, respectiv, cel mai bun clip video fiind evaluat cu cinci stele. Punctajul total va fi obţinut prin însumarea stelelor acordate de vizitatorii site-ului. În cazul în care, la finalul concursului, există două sau mai multe fotografii, respectiv clip-uri video cu acelaşi punctaj, premiul de popularitate va fi împărţit între persoanele care au încărcat pe site fotografiile, respectiv clip-urile respective.

Pentru cea de a doua categorie de premii, organizatorul concursului vor oferi premii persoanelor care au încărcat pe site cele mai multe fotografii, respectiv clip-uri video pe întreaga perioada de desfăşurare a concursului. Şi în acest caz, dacă la finalul concursului există două sau mai multe persoane care au încărcat acelaşi număr de fotografii sau de clip-uri video, premiul de perseverenţă va fi împărţit între acestea.

VI. Anunţarea şi intrarea în posesie a premiilor

Desemnarea câştigătorilor se face in termen de 5 zile de la momentul expirării duratei concursului iar premiile oferite vor fi anunţate pe site-ul organizatorului concursului de la data încheierii concursului. Premiile vor fi expediate pe adresa de contact a participantului / vor fi virate în contul bancar al participantului, conform datelor comunicate organizatorului concursului la data completării formularului de participare.

NOTĂ DE INFORMARE PRIVIND PROTECŢIA DATELOR PERSONALE

Conform cerinţelor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, S.C. Metromind Media S.R.L., cu sediul în str. Emil Gârleanu, Nr. 12, sector 3, Bucureşti, are obligaţia de a administra în condiţii de siguranţă şi numai pentru scopurile specificate datele personale pe care ni le furnizaţi despre dumneavoastră.

Datele sunt colectate în scopul participării la concursul „Mă vinde pe mobile.ro”. Dobândirea calităţii de participant la concurs este condiţionată de furnizarea datelor respective. Refuzul dvs. determină excluderea din concurs, nemaiputându-se beneficia de premiile acordate.

Informaţiile înregistrate sunt destinate utilizării de către operator şi sunt comunicate numai societăţii Mobile International GmbH în calitate de organizator al concursului.

Concurenţii au dreptul să refuze primirea de informaţii, la adresa de e-mail sau la numărul telefonul mobil indicate în formularul de înscriere, despre produsele aflate pe site-ul organizatorului concursului, precum şi despre viitoarele concursuri organizate.

Conform Legii nr. 677/2001, beneficiaţi de dreptul de acces, de intervenţie asupra datelor, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale şi dreptul de a vă adresa justiţiei. Totodată, aveţi dreptul să vă opuneţi prelucrării datelor personale care vă privesc şi să solicitaţi ştergerea datelor.

Pentru exercitarea acestor drepturi, vă puteţi adresa cu o cerere scrisă, datată şi semnată la sediul S.C. Metromind Media S.R.L din str. Teodor Stefanescu, nr 2, ap 3, sector 3, Bucureşti, Email: office@metromind.ro, Mobil: +40 756 159 767, Fax : +40 31 817 51 43. Persoana de contact este Gabriel Nedelea.De asemenea, vă este recunoscut dreptul de a vă adresa justiţiei. Datele dumneavoastră vor fi transferate în Germania în vederea selectării câştigătorilor concursului, precum şi transmiterea de informaţii legate de produsele aflate pe site-ul organizatorului concursului şi/sau viitoarele concursuri organizate.

In cazul in care datele dumneavoastră sunt partial incorecte, vă rugăm să ne informaţi cât mai curând posibil.